Stejarul (quercus robur)

      Stejarul este un arbore din zona temperată, înalt, cu ramuri puternice, noduroase, coroană largă și bogată. Scoarța stejarului este de culoare brun-negricioasă, aspră, adânc brăzdată, adăpostind adesea o micro-faună activă (în special furnici și anumite specii de gândaci). Frunzele sunt lobate, cu 4-8 perechi de lobi. Pețiolul este scurt (4–8 cm). Stejarul înflorește în luna mai. Fructul este o achenă denumită ghindă. Se întâlnește mai ales la câmpie și în zonele colinare, foarte rar la deal. În afară de pădurile curate de stejar, numite stejărete, stejarul se găsește și în amestec cu alte foioase, în așa-numitele păduri de șleau.        Este răspândit în Europa, Asia Mică și alte câteva zone asiatice, Africa de Nord. În trecut era mult mai răspândit, de multe ori în amestecuri cu fagul și alte foioase.

© Copyright Ran-Rorest Services srl. 2017

 Fagul (fagus sylvativca)

       Fagul este un arbore din zona temperată.        Acesta este un arbore de mărimea I, capabil de a ajunge la înălțimi de 40 m și 2 m diametrul trunchiului, deși de obicei el are 25–35 m înălțime și diametrul trunchiului până la 1,5 m. Este înalt, impunător, cu scoarța netedă, cenușie-albicioasă. Un puiet de 10 ani va avea circa 4 m înălțime. El are o durată de viață de la 150 la 200 de ani, deși uneori trăiește până la 300 de ani. Are muguri fusiformi, ascuțiți, iar frunzele în general ovale.  Fructul, numit jir, este o achena trimucheata, acoperită de o scoarță țepoasă. Înflorirea are loc în luna mai. Crește în special la deal și munte, dar poate fi întâlnit - sporadic - și la câmpie, mai ales în regiunile nordice ale României. În trecut forma o pădure întinsă din Carpați până departe în Rusia de astăzi, legată de ceea ce se numește acum Taigaua siberiană. Pădurea a fost înlocuită în zonele din nord de Nistru (Podolia) cu silvostepă, stepe și păduri relicte. În anumite regiuni din Bielorusia, Ucraina și Rusia se păstrează părți din acest codru străvechi. Fagul permite multor specii de plante mărunte să supraviețuiască în zonele în care predomină, formând, în cadrul așa-numitelor făgete, biotopuri bogate și pline de frumusețe.

Molidul (picea abies)

      Molidul este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la 50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de culoare verde inchis.Are un temperament de semilumină, de aceea trebuie cultivat sub umbra speciilor pionere/ invadatoare (plop, mesteacăn).Ritidom brun-roșcat crăpat longitudinal. Înrădăcinarea este trasantă, de aceea suferă des doborâturi de vânt. Forma conic-piramidală a coroanei se datorează creșterii din ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen se numește elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii. De asemenea, în condițiile unei lumini naturale slabe, aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație cu arborii mai izolați.Florile molidului sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia vântului, adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui. Florile femele apar ca niște mici ghemotoace, care după fecundare se transformă în conuri ai căror solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată.       Preferințe pedologice: preferă solurile acide. Vârsta exploatabilității se situează în jurul vârstei de 90-110 ani. Răspândirea: pădurile de molid acoperă 22% din suprafața forestieră a României.